Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a formulat în Camera Deputaţilor o declaraţie politică prin care a solicitat Guvernului să rectifice bugetul de salarii pentru dascăli, astfel încât cei care şi-au câştigat drepturile în instanţă să îşi primească integral salariile în perioada imediat următoare.
Solicitarea a fost făcută în contextul în care o parte din banii prevăzuţi pentru trimestrul al III-lea au fost deja utilizaţi pentru a acoperi obligaţiile pe primul trimestru, când profesorii au protestat să li se acorde salariile conform deciziilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.
În aceste condiţii, potrivit şefului PDL Botoşani, Cătălin Flutur, în trimestrul al III-lea profesorii ar urma să primească doar 40% din salariile care li se cuvin.
„Adresez un mesaj ferm actualei Puteri să pregătească din timp hotărârile de rectificare bugetară pentru a putea acorda dascălilor drepturile care li se cuvin. Îi rog de asemenea pe colegii de la PDL să iasă din această logică electorală. Eu pot înţelege că PDL nu mai speră să obţină niciun vot de la profesori, dar asta nu le dă dreptul să-i trateze cu dispreţ pe cei care i-au votat la alegerile precedente”, a declarat Dolineaschi.
Totodată, preşedintele executiv al PSD Botoşani a criticat declaraţia preşedintelui PDL Botoşani, Cătălin Flutur, care a spus că „e puţin probabil că o să-i vedem pe profesori să vină SĂ NE CEARĂ la fel de tranşant să li se dea salariile, pentru că e vacanţă şi la ei”. În opinia deputatului, o astfel de abordare este inacceptabilă din partea unui lider judeţean al Puterii: „Unde am ajus dacă un lider judeţean al Puterii îşi permite să spună că profesorii nu vor mai veni „SĂ LE CEARĂ”? Cum adică „SĂ LE CEARĂ”? De când îşi permite această Putere să-i trateze pe părinţii noştri spirituali ca pe nişte cerşetori? Vreau să subliniez că profesorii nu sunt cerşetori la Poarta Puterii, ci sunt oameni respectabili, ale căror drepturi trebuie respectate, cu atât mai mult în cazul în care există decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile”, se arată în declaraţia formulată în Parlamentul României de către deputatul PSD. (DorohoiNews.ro)